Achieve your dreams. Start today.

Mars Venus Romania

Dr. Radu Zernoveanu
National Representative

Citatul favorit:
Crezi că poţi să faci un lucru sau crezi că nu poţi să-l faci, în ambele cazuri ai dreptate Henry Ford

Radu este un foarte experimentat trainer şi coach cu mai bine de 25 ani de experienţă în seminarii, workshop-uri şi team building-uri, susţinute în română şi engleză

După terminarea Universităţii de Medicină şi Farmacie a lucrat ca medic în Spitalul Universitar Bucureşti, pregătindu-se pentru o carieră în ortopedie. Dificilul drum al României spre democraţie i-a oferit prilejul să-şi descopere vocaţia pentru comunicare şi training care, împreună cu înclinaţia naturală spre sprijinirea celor din jur, a dus la o spectaculoasă schimbare de cariera.

Antrenat in Anglia de către una dintre cele mai cunoscute firme farmaceutice pe plan mondial, Radu a devenit un trainer respectat şi un coach personal de succes. De mai bine de 17 ani, împreuna cu soţia sa Lavinia, deţine o firmă de training şi team building şi o pensiune, Conacul Bunicilor****, atât pentru turismul profesional, cât și pentru cel general.

Dr. Lavinia Zernoveanu

Lavinia este specializata in contraceptie si consiliere de cuplu. A terminat Universitatea de medicina si farmacie Carol Davila Bucuresti, a profesat in cadrul Societatii de Educatie Contraceptiva si Sexuala, iar apoi in cabinetul propriu de counseling de cuplu si contraceptie.

De mai bine de 31 de ani, cei doi parteneri de afaceri si viata, Lavinia si Radu, traiesc o neîntreruptă poveste de dragoste. Sunt binecuvântaţi cu un fiu excepţional, Radu Jr, olimpic internaţional la informatică, o persoana caldă şi sociabilă, mâna dreaptă a tatălui său în coordonarea programelor Taberei Mastermind. A studiat la Vanderbilt University, USA, Dezvoltare umană și organizațională, iar apoi a făcut un master în management la The Fuqua School of Business din cadrul Duke University, USA. Actualmente trăiește în Atlanta.

Pasiunea lui Radu pentru team building a avut şi un alt rezultat neaşteptat şi anume Tabăra Mastermind, una din cele mai de succes tabere particulare din Romania, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani. Radu este membru al International Camp Fellowship din 2002 şi membru fondator şi vicepreşedinte al European Camp Association din 2004, deţinând o licenţă de International Camp Director, luată în Mexic, în colaborare cu American Camp Association. Odată cu plecarea lui Radu Jr la Vanderbilt University USA,în 2012, proiectul taberei Mastermind a fost oprit.

Alăturarea celor doi la familia Mars Venus a fost un proces natural, ei aducându-şi combinaţia unică şi diversă a background-ului medical, experienţa de trainer, de consilier şi cea de viaţă, abilităţile manageriale dovedite, împreună cu pasiunea, energia şi devotamentul pentru dezvoltarea şi creşterea celorlalţi.

Lavinia si Radu promovează activ principiile şi teoriile lui John Gray, cu convingerea profundă că sunt instrumentele perfecte pentru obţinerea bunăstării şi fericirii.